Posts tagged ‘visine’

July 25, 2011

Prăjitură cu vişine

Yummyness de iulie, această prăjitură cu vişine e foarte fluffy, dulce şi uşor de făcut.

Ingrediente:

3 ouă

150 g zahăr + 150 g făină

50 g unt

300-400 g vişine

1 praf de sare

Untul se topeşte iar ouăle se separă şi se bat în felul următor: albuşurile cu praful de sare până se întăresc, apoi se adaugă zahărul, se amestecă să se topească (din fericire avem mixer :P) iar apoi se adaugă gălbenuşurile unul câte unul. La sfârşit se pune făina iar apoi untul topit.

Amestecul se toarnă într-o tavă unsă cu unt şi pudrată cu făină iar deasupra se pun vişinele fără sîmburi şi date şi ele prin făină. Se dă la cuptor, la foc mediu, timp de 40 de minute sau până trece testul cu scobitoarea (dacă înfigem o scobitoare la mijloc trebuie să iasă curată, fără bucăţi de aluat).

That’s it, poftă mare! 😀

June 30, 2011

Supă de vişine

 

 

Iată o reţetă de familie, făcută de bunica, mama şi acum de mine. E o supă dulce-acrişoară, cremoasă, de origine maghiară, care se prepară mai ales în zona Ardealului. Se serveşte caldă.

Ingrediente

1/2 kilogram de vişine
1 legatură de zarzavat (doi morcovi şi un pătrunjel)
un sfert de pachet de unt
o lingură de făină
2 litri de apă
sare şi zahăr
100 ml smântână
1 gălbenuş

Apa se pune la fiert cu puţină sare. Se adaugă zarzavatul şi (după ~20 de minute) vişinele fără sâmburi. Separat se face un rântaş din unt (topit) şi făină. Se amestecă rapid şi când se aureşte se stinge cu puţină apă (cam 150 ml). Se toarnă peste supă şi se adaugă şi 3-4 linguri de zahăr. Se lasă la fiert. Separat se amestecă un gălbenuş cu puţină sare şi 4 linguri de smântână. Se ia din supă şi se adaugă peste amestec pentru a le aduce la aceiaşi temperatură. Se stinge focul la supă iar apoi se adaugă smântâna amestecată cu gălbenuşul. That’s it! 😀

Spor la gătit!