Los Toreros-Restaurant spaniol

Adresă: Str. B. St. Delavrancea nr. 6
Pe hartă: Los Toreros
Telefon: 0755 050 555
Website: http://lostoreros.ro/
 
 

Goodness, parcă a trecut o eternitate de când nu am mai scris despre un restaurant din Cluj. În parte pentru că am fost mai mult plecată din oraş cu noul job iar în parte pentru că, atunci când am ieşit undeva, am preferat să mă bucur de companie, nu să analizez ce e bine şi ce nu.

Ei bine, în seara asta am ieşit la un noul restaurant din Cluj şi m-am simţit foarte bine aşa că vreau să vă spun şi vouă despre el. Se numeşte Los Toreros şi e localizat mai departe decât mă aşteptam să merg prin zăpadă, într-o casă din Andrei Mureşanu, pe strada B. St. Delavrancea (înainte de sediul Genpact, la dreapta).

S-a deschis de mai puţin de 3 luni cu mare tam-tam, asta însemnând o sumedenie de articole prin toată presa locală. And believe you me, masterat în arta culinară nu e puţin lucru să ai.

Restaurantul îl găsiţi uşor, având o firmă mare şi fiind foarte bine luminat. Există 10 locuri de parcare şi 100 de locuri pentru servit masa. Mi-a plăcut că este simplu şi elegant, cu parchet, scaune de piele, postere precum cel de mai sus şi muzică în surdină. Ah da, nota 10 pentru muzică, în sfârşit nu un radio sau ceva fără nici o legătură cu specificul restaurantului ci muzică spaniolă 100%. Deşi nu am recunoscut artiştii am apreciat enorm acest lucru.

În timp ce eram acolo, m-am conectat la 4square pentru un check-in rapid şi să citesc eventualele comentarii. (Apropo, deşi parolat, internetul wireless este gratuit).  Am văzut mai multe persoane care se plângeau de serviciul încet. De data asta, fie am avut noroc, fie s-au perfecţionat pentru că totul a venit foarte repede. Am primit un mic aperitiv din partea casei, am comandat o porţie mare de scoici (sau midii, nu mai reţin) cu sos picant, orez cu şofran, un pahar de vin alb (care a fost extrem de bun) şi o porţie de churros, desert tradiţional în Spania. Scoicile au fost o minunăţie, recomand oricui să le încerce, orezul cu şofran la fel. Poate pentru că mâncarea era foarte fierbinte mi-a căzut şi foarte bine. Churros, în schimb, au fost o mare dezamăgire. Nu mă refer la gustul de ulei încins, pe care-l anticipam, ci la faptul că aluatul era încă crud la mijloc. Am gustat puţin şi am lăsat restul acolo.

Cireaşa de pe tort a fost că livrează şi la domiciliu (iar dacă pun şi conţin pe site-ul lor ar fi perfect), serviciu de care cred că voi profita. De menţionat la puncte slabe şerveţelele umede Gala pe care le-au oferit şi care mi-au adus aminte de KFC. Însă e deja un detaliu minor.

Mai jos găsiţi poze de la ospăţ, sper să vizitaţi şi voi Los Toreros şi să vă simţiţi la fel de bine.🙂

 PS: Preţurile sunt foarte bune, tot ce am comandat mai sus a fost 35 de lei.
 
 

One Comment to “Los Toreros-Restaurant spaniol”

  1. Am fost (în număr de 4 persoane) la acest așa-zis local, Los Toreros, pe care cu oareșce efort și o doză serioasă de condescendență l-ai putea numi bistro, dar în nici un caz “restaurant”. Americanii au un nume pentru tipul ăsta de “bomba”, ei o numesc “honky-tonk”, dar are și asta o anumitâ poezie, ori numai de poezie nu poate fi vorba dacă petreci o seară la Los Toreros din Cluj. Las la o parte lipsa de imaginație în alegerea numelui acestei “bombe” autohtone, în condițiile în care există deja în Cluj un local cu nume asemănător (El Toro, incomparabil superior); sînt, totuși, prea mulți “toro-torero” în orașul nostru, care n-are absolut nimic în comun cu activități de șeptel, creșterea animalelor etc.
    Bine, să trec la “ambianța” propriu-zisă și apoi la mîncare.
    Deși amplasarea e în regulă, într-un cartier așa-zis select al orașului, într-o casă veche, finisajele de restaurant de dau gata de la intrare. Adică, cinstit să fiu, se înscriu în buna tradiție neaoșă, cu veșnica lipsă de preocupare pentru detaliu, dichis, lucru bine făcut. Ușa metalică de la intrare o găsiți probabil în orice alt bloc de locuințe din apropiere, de la parter la ultimul etaj și mai-mai te aștepți să fii întîmpinat de o gospodină cu bigudiuri, capot și papuci de casă, dînd drumul, odată cu deschiderea ușii, nelipsitului miros de rîntaș-de-bloc. Nu e așa, evident, în schimb, după jumătate de oră petrecută înăuntru, simți că fumul de țigară ți-a intrat în buzunare, urechi, nas, gît și alte toate locurile mai mult sau mai puțin intime ale corpului și îmbrăcăminții. Ajuns acasă, ar fi bine să-ți incinerezi hainele. E înfiorător. Inimaginabil. Deprimant. Jenant. Jegos, aș zice.
    Treptele de la intrare sînt puse din, probabil, cea mai ieftină-și-peste-tot-prezenta gresie “de exterior”. Probabil “adusă din Spania” și pusă tot de vreunul care “a lucrat în Spania”.
    În interior, lipsa unei garderobe, sau a unui simplu cuier, pe timp de iarnă măcar, ar trebui să te facă să părăsești locul, dacă primele impresii de care aminteam nu au făcut-o pînă atunci.
    Mîncarea. Dacă n-ar fi din pungă (citește “supermarket”), dacă ar avea o minimă personalitate, un specific nu neapărat “național spaniol”, dar specificul locului, al localului, al bucătarului-șef, ar fi ok. Dar, cum e sacul, așa-i și petecul. Nu poți servi mîncare bună într-un loc împuțit de fumul țigărilor. Nu sînt împotriva fumătorilor, se mai fumează și în alte locuri din Cluj, însă nu se simte, dar în această – revin – “bombă”, lipsită total de ventilație, activitatea respectivă e dusă la paroxism. Distrugere. Auto-distrugere.
    Revin la mîncare: am refuzat porția de “paella cu fructe-de-mare” comandată din cauză ce aveam în farfurie era construit, cred, în jurul unui drob de sare, pe lîngă care au pus ceva orez lipicios, ceva viermuși din pungă de Metro și trei midii mai uscate ca pruna bunicii de 99 de ani a nevesti-mii. Mi s-a adus o altă porție, mai puțin sărată, pe care am mîncat-o. De foame. Ospătarul, amabil. Și cu asta, trec la…
    Personal. Cum am spus, amabil, binevoitor, dar nu e deajuns. Cum am observat și în alte localuri, ospătarii noștri neaoși nu-și cunosc meseria. Se vede că nu au calificarea necesară și fac munca asta după ureche. Nu știu servi vinul la masă. Nu știu chestia cu debarasatul, momentele și direcțiile de intervenție potrivite. Cum am spus, amabili totuși.
    Un lucru aparent ok, programul artistic oferit. S-au produs doi dansatori decenți, tineri, frumoși, pe o muzică cel puțin ciudat redată, și pe care-i compătimesc. Pentru faptul că se vînd ușor, fiind nevoiți să înghită fum și pentru faptul că sînt nevoiți să se producă totuși într-un astfel de loc.
    Eu nu mai merg vreodată la Los Toreros și am să-mi avertizez și prietenii să n-o facă.
    Un lucru paradoxal: localul era (sîmbătă) plin. Dar probabil că-și merită clienții. Și reciproc. Adică, cum poți savura un vin, și mulți clienți aveau vinuri (bune) pe masă, trâgînd în același timp din țigară de parcă ar fi ultima, cea din fața plutonului de execuție. E vorba despre aceeași lipsă de cultură (gastronomică, ambientală, socială), lipsă de criterii, de bun-simț în final. Așa local, așa clienți. Speranța mea e că nu va rezista mult, am observat că totuși lumea s-a mai cizelat în ultimul timp, vrînd-nevrînd, nu mai putem lua, chiar așa, țepe la nesfîrșit, patronii de restaurante, unii, au început să înțeleagă lucrul acesta, dar mai sînt, inevitabil, cîțiva, sper tot mai puțini, precum Los Toreros care, zic eu, odată și odată se vor înțepa și ei grav, ca sumă a tuturor țepelor pe care vor să ni le tragă zilnic în crîșma lor ordinară.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: