Scones cu seminţe de mac

Am scris o introducere lungă pentru reţeta asta dar am să o păstrez până când apuc să fac dulceaţa de portocale care juca un rol important în poveste. Pe scurt, am găsit o sugestie de servire foarte drăguţă-într-un restaurant din New York dulceaţa venea însoţită de scones cu seminţe de mac. Mi-a plăcut în asemenea hal forma asta de servire încât, într-un gest de pus carul înaintea boilor, am zis că o să fac asta întâi.
În primul rand, ce sunt scones? Bună întrebare, în afară de vagi referinţe la micul dejun britanic, nimeni nu le defineşte. Nici eu nu ştiam exact ce sunt aşa că am pus mâna şi am căutat mai bine. Răspunsul este că sunt nişte pâinici originare din Scoţia care folosesc praf de copt în loc de drojdie pe post de agent de dospire. Vin într-o varietate de mărimi, forme şi gusturi, singura limită fiind imaginaţia. Şi, ah da, sunt delicioase!🙂

Ingrediente

350 g făină
un praf de sare
1 praf de copt
100 g zahăr 
100 g unt
1 ou
lapte
seminţe de mac-cam 30 de grame ajung

Ingredientele uscate se amestecă într-un bol şi se adaugă untul. Se tasează cu o furculiţă până când se încorporează untul apoi se adaugă amestecul de lapte şi ou. Se frământă cu mâna iar apoi se împarte în două. Se ia prima parte şi întinde pe o suprafaţă pudrată cu făină. Eu l-am întins în formă de cerc (nu foarte mare, aluatul trebuie să rămână gros de cam 2 centimetri) şi apoi l-am tăiat în triunghiuri-cam ca o pizza.😀 Apoi se repetă procesul şi cu a doua parte a aluatului (în total ies 12 bucăţi).
Se dau la cuptor (încălzit înainte la 180 de grade) până se rumenesc (la mine au fost gata în cam 10 minute). Dacă îi stropiţi şi cu puţin lapte vor prinde o culoare mult mai “sănătoasă”.

Nota: reţeta originală cerea bicarbonat de sodiu în loc de praf de copt. Bad idea, dă un gust foarte amar, aşa că am modificat.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: