February 12, 2012

Top 10 lucruri de făcut în Canada

Well, după mult stat, gândit, adunat acte şi plătit taxe, săptămâna trecută mi-am trimis în sfârşit dosarul la Bucureşti pentru a obţine viza de Canada. Celor care deja se panichează că plec definitiv, don’t worry, va fi doar o vizită de 3 săptămâni, la rudele de acolo. DHL mi-a luat o mică avere pentru a-mi trimite şi aduce actele de la ambasadă, dar măcar ştiu că au ajuns cu bine şi că a semnat de primire Dorin. 🙂

Aşa că, în aproximativ 2 săptămâni, voi primi paşaportul cu viză cu tot. Poate că aduce ghinion să vorbesc despre asta înainte să-l fi primit, dar încep să mă entuziasmez când mă gândesc câte lucruri interesante voi putea vedea acolo. Mai jos, un mic, mic top al celor pe care ştiu deja că vreau să le văd/încerc.

1. Visit MOCCA-acronim pentru Museum of Contemporary Canadian Art. De pe site-ul lor: “Admission to the Museum is Pay What You Can.” Pentru că doar într-un muzeu de artă modernă poţi să vezi creaţii care trec de bariera unor simple picturi şi îţi dau un sentiment de suprarealism pe care îl ador. Like so.

2. Tot la categoria muzee, Royal Ontario Museum (ROM pe scurt), muzeul de istorie naturală. Pentru că am gustat din farmecul dioramelor la Grigore Antipa în Bucureşti dar aş vrea să le văd la o scară mult mai mare şi cu exponate mai bine îngrijite.

3. Niagara! Dacă şi bunica a fost acolo (true story), îi musai. :)) And a ride with The Maid Of The Mist. 😀

4. CN Tower- cu restaurantul care se roteşte, şi îţi permite astfel să vezi panorama întregului oraş. Şi cu glass floor level, unde vezi cu adevărat dacă ai rău de înălţime sau nu.

5. Casa Loma-castelul unui milionar, transformat în atracţie turistică (îmi scapă motivul, dar e pe lista de must see). De fapt, dacă mă gandesc mai bine, probabil e pentru că suntem obişnuiţi să avem castele în Europa, pe când în Americi e un lucru destul de rar. Oricum, pe lângă turul ghidat, au tot felul de evenimente drăguţe gen ghost hunting.

6. Toronto Zoo-pentru că de o săptămână am văzut We Bought a Zoo. And because I love animals, damn it!

7. O cafea la Tim Hortons, echivalentul canadian al cafenelelor Starbucks. Doar că mai ieftin. Like 1 dollar cheap. And with more stuff. Much more stuff.

8. Ontario Science Centre-care pare atât de incredibil de mişto încât nu ştiu cu ce să încep. Expoziţie DaVinci, dresaj păsări de pradă, film despre trenurile cu aburi care treceau prin Munţii Stâncoşi and much, much more.

9. Foooooood! Tot ce nu se găseşte aici. Pop tarts, candy corn, red licorice, maple syrup (the real deal), poutine, ginger beef, ketchup chips and more.

10. Şi nu în ultimul rând, shop my ass off. 😀 Cel mai mare mall se numeste Toronto Eaton Centre si e atât de uriaş încât are 3 cafenele Starbucks.

Advertisements
February 6, 2012

Los Toreros-Restaurant spaniol

Adresă: Str. B. St. Delavrancea nr. 6
Pe hartă: Los Toreros
Telefon: 0755 050 555
Website: http://lostoreros.ro/
 
 

Goodness, parcă a trecut o eternitate de când nu am mai scris despre un restaurant din Cluj. În parte pentru că am fost mai mult plecată din oraş cu noul job iar în parte pentru că, atunci când am ieşit undeva, am preferat să mă bucur de companie, nu să analizez ce e bine şi ce nu.

Ei bine, în seara asta am ieşit la un noul restaurant din Cluj şi m-am simţit foarte bine aşa că vreau să vă spun şi vouă despre el. Se numeşte Los Toreros şi e localizat mai departe decât mă aşteptam să merg prin zăpadă, într-o casă din Andrei Mureşanu, pe strada B. St. Delavrancea (înainte de sediul Genpact, la dreapta).

S-a deschis de mai puţin de 3 luni cu mare tam-tam, asta însemnând o sumedenie de articole prin toată presa locală. And believe you me, masterat în arta culinară nu e puţin lucru să ai.

Restaurantul îl găsiţi uşor, având o firmă mare şi fiind foarte bine luminat. Există 10 locuri de parcare şi 100 de locuri pentru servit masa. Mi-a plăcut că este simplu şi elegant, cu parchet, scaune de piele, postere precum cel de mai sus şi muzică în surdină. Ah da, nota 10 pentru muzică, în sfârşit nu un radio sau ceva fără nici o legătură cu specificul restaurantului ci muzică spaniolă 100%. Deşi nu am recunoscut artiştii am apreciat enorm acest lucru.

În timp ce eram acolo, m-am conectat la 4square pentru un check-in rapid şi să citesc eventualele comentarii. (Apropo, deşi parolat, internetul wireless este gratuit).  Am văzut mai multe persoane care se plângeau de serviciul încet. De data asta, fie am avut noroc, fie s-au perfecţionat pentru că totul a venit foarte repede. Am primit un mic aperitiv din partea casei, am comandat o porţie mare de scoici (sau midii, nu mai reţin) cu sos picant, orez cu şofran, un pahar de vin alb (care a fost extrem de bun) şi o porţie de churros, desert tradiţional în Spania. Scoicile au fost o minunăţie, recomand oricui să le încerce, orezul cu şofran la fel. Poate pentru că mâncarea era foarte fierbinte mi-a căzut şi foarte bine. Churros, în schimb, au fost o mare dezamăgire. Nu mă refer la gustul de ulei încins, pe care-l anticipam, ci la faptul că aluatul era încă crud la mijloc. Am gustat puţin şi am lăsat restul acolo.

Cireaşa de pe tort a fost că livrează şi la domiciliu (iar dacă pun şi conţin pe site-ul lor ar fi perfect), serviciu de care cred că voi profita. De menţionat la puncte slabe şerveţelele umede Gala pe care le-au oferit şi care mi-au adus aminte de KFC. Însă e deja un detaliu minor.

Mai jos găsiţi poze de la ospăţ, sper să vizitaţi şi voi Los Toreros şi să vă simţiţi la fel de bine. 🙂

 PS: Preţurile sunt foarte bune, tot ce am comandat mai sus a fost 35 de lei.
 
 
January 29, 2012

Fructe de mare cu orez

Şi dacă tot am fiert o grămadă de orez, m-am gândit să-l combin cu nişte fructe de mare, într-u satisfacerea credinţei că mănânc sănătos. 😛 Cred că este unul din felurile de mâncare care se fac cel mai repede. Un pachet cu coktail de fructe de mare se aruncă într-un wok înfierbântat cu un strop de ulei. Se perpelesc cam cinci minute, timp în care se stoarce peste o lămâie şi se adaugă sare şi piper. Se transferă din wok în farfuria cu orez proaspăt fiert, se mai pune un strop de sos de soia et voila, cine e gata. 🙂

January 29, 2012

Cum să fierbi perfect orezul

Pentru că am văzut-o pe japoneza de 43 de ani şi de atunci tot mă gândesc că poate mâncând mai mult orez poate voi arăta şi eu aşa la aceiaşi vârstă, am dat peste metoda ideală de a fierbe orezul. Nu ştiu voi cum sunteţi dar eu  am oroare de chestiile care se aproximează şi care nu ies niciodată. De exemplu, un pumn de făină de al meu e diferit de un pumn de făină de-al lui tata aşa că de ce să nu spunem 200 de grame?  La fel şi cu fiertul orezului, tot timpul era prea multă apă sau prea mult orez sau invers. Orezul împachetat în punguţe pentru 1-2 porţii e o soluţie dar ajungi să plăteşti ambalajul. Până când m-am prins cum se face.  Tot ce trebuie făcut este să se respecte proporţia de 2 la 1. Adică la 1 pahar de orez se adaugă două de apă. Pentru două porţii, se pun 500 ml de apă (cam două pahare) şi se mai umple a treia oară paharul cu orez.

Se lasă să fiarbă apa cu sare, se adaugă orezul şi de acolo se mai lasă până la 10 minute, la foc mic şi cu capacul pus pe trei sferturi. Dacă capacul acoperă perfect vasul, apa aia aşa puţină cum e, va da pe dinafară. So don’t do it! 😛

Varianta finală o vedeţi mai sus, orezul e fiert şi a absorbit toata apă, nu e prins de fund, nici nu trebuie pescuit din vas.

August 7, 2011

Atenţie, urmează poze!

Sunt acasă de o zi din concediul petrecut, în acest an, la Sinaia. Scriu acum cât pot pentru că mai târziu sigur uit din lucrurile pe care vreau să le povestesc. Am stat 3 nopţi si 4 zile, timp în care am vizitat Peleş, Babele, Sfinxul, Buşteni şi Braşov.

Ar fi multe de spus însă cel mai important: dacă nu aveţi încotro, nu călătoriţi cu autobuzul (mai ales Axi Tours). Chiar şi bătrânul CFR, cu toate întârzierile de rigoare, e mai bun. După două drumuri de aproape 6 ore fiecare, pe căldură şi cu bagaje ajungându-ne la genunchi (mai lipseau cuştile cu găini) am zis că never again. Şi am realizat că dovada civilizaţiei e accesul nelimitat şi gratuit la toaletă. :))

Cîteva idei non-food, la grămadă

-dacă vreţi să vizitaţi Babele şi Sfinxul, trebuie să luaţi telecabina din Buşteni, nu pe cea din Sinaia, care merge în cu totul altă parte. Distanţa dintre cele 2 staţiuni este de 7 km dar sunt curse regulate care pornesc din faţa gării din Sinaia. Un bilet costă 3,5 lei. La întoarcere am constatat că habar nu avem unde e staţia din Buşteni a microbuzului, drept urmare am luat un taxi. Care ne-a luat 25 de lei pe motiv că trebuie să stea după coloana de maşini (era vineri şi se umpluse de turişti de week-end) ca să se întoarcă.

-un bilet dus-întors cu telecabina Buşteni-Cabana Babele costă 64 de lei. Timpul de aşteptare a fost (pentru noi) de 2 ore la urcare şi 2 ore şi jumătate la coborâre. Este baie în clădire şi puteţi intra fără să staţi la rând. N-am ştiu până nu am ajuns chiar în faţă aşa că am fost la hotelul Silva, de lângă clădirea telefericului. Trei lei să mergi la baie acolo. Nu am observat să fie placată cu aur.


-taximetriştii circulă cel mai frecvent fără a porni ceasul, având deja în minte cât îţi cer până la locaţiile cele mai vizitate (gen Peleş sau gară). Pe lângă asta nu există nici o firmă de taxi, toţi taximetriştii lucrand ca PFA cu autorizaţie eliberată de primărie. Partea proastă e că nu au nici un număr comun la care să poţi suna, fiecare dându-ţi, la cerere, numărul personal de mobil. La care pot, sau nu, să răspundă. Tariful cel mai des întâlnit e de 2 lei/km, dar am găsit şi cu 1.5 lei. 2.5 lei e deja jecmăneală.

-Peleş este superb dar extrem de scump de vizitat. Un bilet pentru un tur complet costa 70 de lei. Plus 32 de lei taxa de fotografiat. Ambii ghizi pe care i-am avut (există câte unul pentru fiecare etaj) prezentau totul în grabă şi nu aveau răbdare cu turiştii. De exemplu, intrai într-o cameră încărcată cu detalii şi în care nu încăpea toată lumea din grup în acelaşi timp. Ghidul prezenta despre ce era vorba şi încheia cu “vă las să priviţi  şi vă aştept în camera următoare”.  Dar în nici două secunde începea prezentarea următoare aşa că tot turul fugeai pe urma ghidului, încercând să şi prinzi ce zice şi să şi vezi toate detaliile.

-La pensiunea la care am stat am avut micul dejun inclus. În cele două ocazii când am mâncat acolo am avut: chifle vechi de cel puţin o zi, cafea diluată şi fiartă de prea multe ori plus o porţie de mâncare constând dintr-un sfert de roşie, un sfert de ardei, 2 feliuţe de salam, 2 feliuţe de brânză şi o chiftea. Din fericire nu mănânc prea mult la micul dejun aşa că am trecut peste. Deşi e păcat, pensiunea fiind foarte frumoasă şi curată.

Despre mâncare, având în vedere că de asta ne ocupăm aici

Am pornit la drum după ce am cercetat bine de tot internetul cu privire la unde e de mers şi ce e de făcut. Aveam chiar o listă de restaurante pe la care vroiam să trec. La unele am ajuns, la altele nu însă ce e important de reţinut este faptul că Sinaia este o capcană pentru turişti.

Cea mai naşpa pizza din lume cred că am mâncat-o aici. După ce am terminat de vizitat Peleşul, am văzut o terasă în apropiere aşa că am zis să mergem până acolo pentru o cafea şi nişte apă. Între timp ni se făcuse şi foame aşa că a picat la fix. În schimbul a 16 lei m-am ales cu bucata de aluat de mai jos, cu câteva feliuţe de salam “de Sibiu” şi un pliculeţ de ketchup. Ah da, pentru a comanda trebuie să mergi la bar şi pentru băutură ţi se dă o tavă şi eşti invitat să ţi-o duci singur la masă.

În schimb, foarte bine am mâncat la Irish House în Sinaia, restaurant pe care l-am depistat în timp ce ne plimbam prin oraş şi la care am revenit. Am servit o delicioasă friptură din carne de vită (beef steak) şi, inspiraţi de francezul de la masă alăturată, am udat-o cu o carafă de vin roşu. Din fericire erau nişte taxiuri chiar în faţa restaurantului, hehe.

Am dat o tură şi pe la restaurantul La Marmote, situat destul de aproape de locul unde eram cazaţi. Am tot auzit lucruri bune despre el, despre porţii uriaşe şi ospătari care se dau peste cap să te facă să te simţi bine. Există şi ăia, nu zic nu, însă ospătarul nostru a fost încruntat tot timpul cât am stat acolo. Am luat nişte mici (de poftă), saramură de crap cu mămăliguţă şi o porţie de tort cu mere. Yum yum!

Însă cel mai mult mi-a plăcut la Braşov, când ne-am plimbat vreo 3 ore pe pietonală, în aşteptarea cursei spre casă. Primul loc în care am poposit să gustăm ceva a fost La Maison de Crepes unde toate preparatele sunt pe bază de clătite. Inclusiv supele. După ce am consultat serios meniul, am luat una sărată (clătită cu brînză emmentaler, omletă, sos de roşii şi mărar) şi una dulce (clătită cu ciocolată şi miez de nucă). Incredibil de bune amândouă, cred că dacă aş sta în Braşov aş lua la rând tot meniul. Şi apoi aş începe din nou. 😛 Se servesc fie la bucată (între 7,5 lei şi 10 lei, cele cu ingrediente mai exotice ajung la mai mult) fie la porţie (care e de la 14 lei până pe la vreo 24 lei).



Apoi m-a lovit toana pentru ziua în curs, şi anume mâncare chinezească.  Aşa am ajuns la China Restaurant, deosebit de mare însă gol, toată lumea preferând să stea la micuţa terasa din faţă. Eu tânjeam după pui Sichuan, super iute, aşa cum prefer să mănânc la Cluj. Însă nu l-am găsit pe meniu aşa că am luat al doilea fel în ordinea preferinţelor: vită cu ceapă. Garnitura se comandă separat. Ce m-a surprins au fost discrepanţele de preţ, de exemplu o porţie de orez simplu era 2 lei, o porţie de orez cu ou era 12 lei. Însă am mâncat tot cu poftă, ca un copil ascultător. 😛



Şi apoi am încălecat pe o şa şi am pornit înapoi spre casă, jubilând când am trecut limita de judeţ în Cluj. A fost distractiv, a fost obositor, a fost scump, am văzut lucruri frumoase şi, poate peste un an, când rămân doar amintirile plăcute, o să o luăm din nou din loc. De data asta cu avionul! 😀

July 27, 2011

Comfort food-papară cu ardei şi ceapă

Ingrediente

2 ouă

1 ceapă mică

1 ardei roşu

ulei

Şi musai o tigaie de dimensiuni mici şi care a trecut prin multe. Se bat cele două ouă cu puţină sare şi piper. Se taie ceapa şi ardeiul (am pus roşu pentru contrast) şi se călesc împreună. Când sunt gata se toarnă amestecul de ouă şi se amestecă încontinuu pentru a evita să se prindă de fund dar şi pentru a combina ingredientele. E gata în sub un minut.

Poftă mare, eu asta am început să mănânc la micul dejun de vreo două săptămâni încoace. 😀

July 26, 2011

Pui cu sos de bere

Cu asta m-am ospătat eu în week-end, când, în mod surprinzător am avut mare chef mare de gătit. Cred că pieptul de pui devine aliment de bază pentru mine, îl mănânc de câte ori am ocazia. Nu că m-aş plânge. 😛

 

Ingrediente

1 bucată piept de pui

1 ceapă

1 ardei roşu

2 linguri de miere

3 linguri sos de soia

3 linguri sos Worcestershire

3-4 ardei iuţi uscaţi

400-500 ml bere

 

Într-o tigaie adâncă am pus la călit (într-o lingură de ulei) ceapa şi ardeiul, apoi am adăugat pieptul de pui tăiat cubuleţe. Separat am făcut un sos din miere şi sosul de soia+cel Worcestershire pe care l-am turnat peste carnea rumenită. Apoi am aruncat peste ardeii iuţi şi zdrobiţi. Dacă nu vreţi să vă complicaţi cu sosuri treceţi direct la etapa următoare, adică turnaţi berea în tigaie (atenţie, asta numai după ce s-a rumenit pieptul de pui) şi lăsaţi să fiarbă timp de 20-25 de minute, până scade suficient.

Lângă am trântit o mămăliguţă, că mă cam săturasem de restul garniturilor. Încă nu dau reţetă că nu-mi iese perfect.

Atât, poftă bună! 😀

July 25, 2011

Prăjitură cu vişine

Yummyness de iulie, această prăjitură cu vişine e foarte fluffy, dulce şi uşor de făcut.

Ingrediente:

3 ouă

150 g zahăr + 150 g făină

50 g unt

300-400 g vişine

1 praf de sare

Untul se topeşte iar ouăle se separă şi se bat în felul următor: albuşurile cu praful de sare până se întăresc, apoi se adaugă zahărul, se amestecă să se topească (din fericire avem mixer :P) iar apoi se adaugă gălbenuşurile unul câte unul. La sfârşit se pune făina iar apoi untul topit.

Amestecul se toarnă într-o tavă unsă cu unt şi pudrată cu făină iar deasupra se pun vişinele fără sîmburi şi date şi ele prin făină. Se dă la cuptor, la foc mediu, timp de 40 de minute sau până trece testul cu scobitoarea (dacă înfigem o scobitoare la mijloc trebuie să iasă curată, fără bucăţi de aluat).

That’s it, poftă mare! 😀

July 7, 2011

Dovada că încă există vară


July 5, 2011

Comfort food-cartofi prăjiţi

Cu postarea asta inaugurez o nouă categorie, cea de comfort food. Adica acele feluri de mâncare pe care nu o să le găseşti în restaurante simandicoase dar pe care le devorai când veneai de afară de la joacă sau pe care ţi le făcea bunica când erai mic. Sunt sigură că le veţi recunoaşte pe majoritatea (exceptând chestii dubioase de prin Ardeal).

De când mă ştiu, tata este cel responsabil de făcut cartofi prăjiţi. Sau pai, cum le zicem pe aici. Îi taie întotdeauna perfect şi îi face în aceiaşi tigaie de 20 de ani încoace. Nu e mare filozofie la mijloc. De fapt, sunt doar două mici secrete la cartofii prăjiţi. Primul: trebuie clătiţi bine cu apă rece ca să iasă amidonul din ei şi apoi uscaţi cu un prosop. Al doilea: trebuie prăjiţi într-un ulei potrivit de fierbinte, încălzit treptat la foc mic. Adică dacă începe să iasă fum din tigaie e de rău. 😛 Şi nu trebuie prăjiţi prea mulţi în acelaşi timp, altfel rămân cruzi. Dacă aţi tăiat prea mulţi mai bine îi prăjiţi în ture.

Ingrediente

1/2 kg de cartofi

ulei

sare

caşcaval pentru decorat

Spor! 😀